Proiect desfăşurat sub patronajul bisericii ortodoxe misionare a studenţilor din Cluj-Napoca Fabrica de gânduri bune      

BUNĂTATEA LUI DUMNEZEU   Sfântul Nicolae Cabasila

În fața unui lucru împlinit, numai aceia care l-au dorit fierbinte se și pot desfăta deajuns. Cei care n-au dorit așa ceva nici nu pot gusta astfel de bucurii, căci cum te-ai putea bucura și desfăta de un lucru împlinit, dacă nu-i simțeai lipsa atunci când nu-l aveai? Întocmai așa e și în viața duhovnicească: nu poți dori și nici ...

CEL MAI BUN BUCĂTAR   Părintele Paisie Olaru

Stând bătrânul Părinte Paisie într-o zi de vorbă cu ucenicii săi, i-au cerut cuvânt de folos sufletesc, iar el le-a răspuns: Iată ce, părinţilor. Fiecare îşi pregăteşte mâncarea după gustul şi placul său. Dacă i se pare dulce, o mai acreşte, dacă i se pare nesărată, îi mai pune puţină sare şi verdeţuri şi o face cum îi place; şi ...

DATORITĂ SFINTELOR TAINE   Sfântul Nicolae Cabasila

Datorită Sfintelor Taine – care vestesc moartea şi îngroparea Domnului – ne naştem şi noi la viaţa duhovnicească, cu ajutorul lor creştem în ea şi ajungem să ne unim în chip minunat cu Însuşi Mântuitorul nostru. Căci prin aceste lucrări sfinte viem, ne mişcăm şi sântem, cum spunea Sfântul Pavel. ...

DE NETÂLCUIT   Sfântul Nicolae Cabasila

Însuşi Domnul Hristos, Care veşnic e printre noi, sădeşte în suflet în chip neînţeles rădăcinile vieţii duhovniceşti. Căci, într-adevăr, Domnul este întotdeauna de faţă şi ajută la creşterea acestor rădăcini de viaţă, care tot de mâna Lui sunt sădite. Se înţelege, El nu-i de faţă în mijlocul nostru aşa cum a fost când era pe pământ, cu acelaşi fel de ...

OMUL ÎN FAŢA MORŢII   Sfântul Nectarie al Eghinei

Omul, moartea şi nimicirea sunt noţiuni contrare şi ireconciliabile. Căci cum ar fi posibil ca cel care şi-a cheltuit viaţa cu perspectiva nemuririi să moară pierzându-se definitiv? Cum să nu trăiască decât foarte puţin acela ale cărui fapte sunt vrednice de nemurire şi care şi-a imortalizat numele? Cum poate muri cel care a creat ideea de nemurire? Nu! Un glas ...

SPIONUL LĂUNTRIC   Sfântul Sofronie Saharov

Uneori, citirea cuvintelor Părinţilor îngreunează viaţa duhovnicească. Spre exemplu, un creştin are o experienţă duhovnicească. Şi dacă va citi o anume carte patristică, devine ca un spion al propriului sine, încercând să-şi ordoneze în sine, în mod analog măsurilor sale duhovniceşti, lucrurile pe care le-a citit. Astfel, tot ce face dreapta, o roade şi o distruge stânga. Este nevoie de ...

ŢELUL ŞI CARIERA   Sfântul Sofronie Saharov

Ţelul pe care-l dăm vieţii noastre pătrunde toate îndeletnicirile noastre. Dacă, de pildă, căutăm mai întâi a câştiga bani, tot ce vom face va decurge de acolo. Munca, poziţia socială nu ar trebui să aibă nici o însemnătate în relaţiile dintre oameni. Cinstea nu este ceva din afară, ci lăuntric; cel ce mai mult iubeşte pe Dumnezeu, cel ce mai mult ...

TEMELIA VIEŢII LĂUNTRICE   Sfântul Paisie Aghioritul

Toată viaţa duhovnicească este temeluită pe gând. La oamenii de astăzi găseşti orice în afară de gânduri bune, care sunt atât de rare. Boala cea mai mare a epocii noastre sunt gândurile deşarte ale oamenilor, care poartă neliniştea lumească. Şi vindecarea o dă Hristos, fiind de ajuns ca oamenii doar să se pocăiască şi să se întoarcă către Acesta. Gândurile bune aduc sănătatea ...

VÂNTURILE   Sfântul Ioan din Kronstadt

În natură adie uneori un vânt căldicel, aromitor, care îţi mângâie şi îţi pătrunde plăcut şi uşor trupul, iar cerul este senin. Alteori bate vântul rece care îţi provoacă o senzaţie de frig şi de apăsare, îţi intră în oase, îţi face o piele de găină şi tot atunci cerul şi pământul se întunecă. Sau, fără nici o adiere de ...